Ce este o poprire?

Ce înseamnă o poprire?

Este o formă de executare silită prin care un organ de executare / instanță de executare (ex: ANAF, BEJ-i, judecătorii) solicită băncii să plătească sumele de bani datorate de către clientul băncii unor instituții sau persoane.

Care sunt părțile implicate în procesul de poprire?

Iată cele 3 părți implicate:

  1. Organul de executare are atribuţia să aducă la îndeplinire executarea silită a hotărârilor judecătoreşti şi a celorlalte titluri executorii. Astfel, creditorul (persoană fizică sau juridică) poate să recupereze de la debitor, prin intermediul organului de executare, sumele de bani pe care acesta i le datorează.
    Pe scurt: Organul de executare este instituția care emite poprirea (blocarea conturilor și obligația de plata). Acesta este instituția care recuperează sumele de bani menționate în adresa de înființare a popririi.
  2. Banca este un terț poprit, adică o persoană care datorează sau va datora sume de bani debitorului său şi de la care creditorul, prin intermediul organului de executare, poate obţine plata creanţei sale pe calea popririi în baza unor raporturi juridice existente.
    Pe scurt: Banca este un intermediar care este obligat, de regulă, să onoreze plata popririi. Blochează contul în urma unei informări oficiale primite de la organele de executare.
  3. Debitorul (persoană fizică sau juridică) este clientul băncii care datorează sume de bani atât creditorului, conform hotărârilor judecătoreşti şi a celorlalte titluri executorii cât și organului de executare, în cazul în care acesta înaintează cheltuieli de executare în cursul executării silite.
    Pe scurt: Debitorul ești chiar tu: clientul băncii care are de plată suma datorată.

Cum aflu dacă am o poprire pe cont?

În scurt timp după ce organul de executare trimite înființarea popririi, noi te informăm prin SMS, e-mail și mesaj în aplicația ING Home’Bank.

Ce obligații are banca atunci când primește adresa de înființare poprire?

Suntem obligați prin lege să blocăm toate conturile tale, până la recuperarea sumei din adresa de înființare a popririi.

De ce mi se blochează sume care conform legii nu se folosesc la plata popririi?

Din păcate, procesul de blocare al sumelor este automat.

În cazul salariului detaliile transferului trebuie să fie clare pentru a putea bloca doar cotitatea legală conform legii. Vezi detalii aici

În cazul altor tipuri de venituri este posibil să avem nevoie de documente justificative. Vezi detalii aici

Este nevoie să primim aceste documente în original – emise de ordonatorul plății transmise astfel:

  • Vii cu originalul in orice ING Office
  • Organul de executare trimite catre ING Bank o adresa prin care să evidențieze natura încasării.

Când pot să folosesc sumele de bani ce mi se cuvin cât poprirea este in vigoare?

Dacă ai încasări ce pot fi deblocate parțial sau total, poti beneficia de avantajul de a le avea la dispoziție oricând.
Astfel, în cazul în care te vei găsi în această situație, încasările din ziua lucrătoare curentă de până-n ora 16:00 iți vor fi puse la dispoziție în aceeași zi iar încasările de dupa ora 16:00 iți vor fi puse la dispoziție în următoarea zi lucrătoare.

Ce fel de încasări pot să utilizez în timpul popririi?

Chiar dacă ai o poprire pe cont, poți în continuare să ai încasări.

Iată exemple de incasări care nu pot fi poprite:

  • alocații de stat
  • indemnizații pentru copii
  • ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav
  • ajutoare de maternitate
  • ajutoare acordate în caz de deces
  • burse de studii acordate de stat
  • diurne
  • orice alte indemnizații cu destinație specială stabilite prin lege
  • credite nerambursabile (finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte)

Din păcate, procesul de blocare al sumelor este automat, iar în momentul încasării veniturilor menționate, acestea vor fi blocate.

Ca să beneficiezi de încasare, e posibil să fie nevoie de documente care să ateste natură încasării.  Trebuie să depui documentele în original în orice ING 

Ce trebuie să fac dacă angajatorul îmi plătește din poprire?

Dacă încasezi salariul în contul ING, acesta este blocat conform legii. Reținem pentru poprire doar cuantumul legal, iar tu poți folosi diferența.

Dacă ai și la angajator o poprire, pentru deblocarea temporară a conturilor și retragerea salariului, este necesar să recepționăm o adresa de la organul de executare, prin care să fim instructați să nu mai poprim salariul încasat.

Ce se întâmplă cu banii primiți din credite nerambursabile în cazul unei popriri?

Creditele nerambursabile (finanțări primite de la instituții / organizații naționale sau internaționale: ex. APIA) nu vor fi folosite pentru acoperirea popririi. Deși contul în care se află disponibilul de credit este blocat, poți să retragi aceste sume la cerere

Cum retragi?

Pentru asta e nevoie fie să prezinți documente care justifică proveniență fondurilor, în acest sens noi te așteptăm cu documentele originale în orice ING Office, fie să recepționăm o adresa de la organul de executare, prin care să fim instructați să nu mai poprim încasarea respectivă sau tipul respectiv de încasării.

Ce fac dacă am încasat salariul și am contul poprit?

Prima deblocare a salariului după înființarea popririi o faci cu un telefon la MyLine (*2464).

Mai departe, conform legii, din salariu se blochează 1/3 sau 1/2, în cazul în care există mai multe popriri.

Banca blochează automat încasările. Pentru ca noi să știm să blocăm doar 1/2 sau 1/3 din salariu conform legii, trebuie să te asiguri că detaliile încasării salariului sunt clare, altfel suma va fi blocată integral.

Dacă detaliile încasării de tip salariu nu sunt suficiente, pentru deblocare vom solicita documente justificative conform legislației cu privire la încasarea respectivă.

Pot plăti parțial poprirea?

Chiar dacă ne soliciți să plătim o sumă mai mică decât cea disponibilă, legea ne obligă să plătim în totalitate sumele din cont până la recuperarea integrală a sumei poprite. Dacă disponibilul tău din cont este mai mic decât valoarea poprită, disponibilul se va folosi integral. Apoi orice sumă încasată și care poate fi folosită pentru plata popririi se va utiliza până la plata integrală.

Ce fac mai departe, după ce am plătit poprirea?

Dovada achitării trebuie să ajungă la noi.

Chiar dacă ai achitat poprirea, noi putem să o ridicăm doar după ce organul de executare emite o adresă de sistare. Asta înseamnă că nu putem să luăm în considerare alte documente, cum ar fi extrasul de cont din altă bancă sau ordinul de plată. Doar în cazul în care plata pentru poprire a fost procesată din contul ING Bank, cu detaliile adresei de înființare a popririi, putem lua în cosiderare plata și desființa poprirea.

Cum poate ajunge adresa de sistare a popririi la noi?
1.    Organul de executare o transmite în atenția ING Bank pe email / fax sau poștă. Sau o poate depune in locatiile ING.
2.    Poți aduce tu adresa de sistare in original în orice office ING Bank. Poți consulta aici lista office-urilor ING

! Documentele depuse până în ora 16:00 și care îndeplinesc condițiile de mai sus, vor fi procesate în ziua respectivă. Cele depuse după ora 16:00, vor fi procesate în următoarea zi lucrătoare.

Ce se întâmplă cu comisioanele conturilor mele?

Comisioanele percepute pentru produsele și serviciile noastre vor fi debitate și după înființarea popririi. Dacă în cont nu sunt bani suficienți pentru plata lor, vor genera un sold negativ.

Pot să iau un credit pe perioada popririi?

Una din condițiile acordării creditului este achitarea popririi. Poți să afli mai multe detalii cu o vizită într-un ING Office.

Ce se întâmplă cu linia mea de Credit Extra Rol în cazul unei popriri?

Poprirea presupune blocarea automată a liniei de Credit Extra Rol. Fondurile pe care nu le-ai utilizat până în acel moment devin disponibile după ridicarea popririi.

Ce se întâmplă cu cardul meu de credit în cazul unei popriri?

Poprirea presupune blocarea automată a cardului de credit. Fondurile pe care nu le-ai utilizat până în acel moment devin disponibile după ridicarea popririi.

Care este diferența între o poprire executorie și o poprire asiguratorie?

  • Poprirea executorie presupune ca sumele blocate în contul bancar sunt virate direct în contul indicat de organul de executare. De ex: conturile colectoare ale ANAF, Primării etc sau conturile de consemnare ale executorilor judecătorești.
  • Poprirea asiguratorie doar blochează sumele de bani existente în conturile bancare fără a vira direct banii. Acestia vor fi virați doar după ce se obține un titlu executoriu

Ce se întâmplă dacă încasez indemnizație de creștere copil?

Din încasările de indemnizație de creștere copil virate de instituția statului responsabilă (AJPIS), se blochează 1/3 sau 1/2, în cazul în care există mai multe popriri.

Dacă detaliile încasării de la instituția statului responsabilă (AJPIS) nu sunt suficient de clare sau sunt virate și alte beneficii sociale în cadrul aceleiași încasări, este necesar să prezinți un document emis de ordonatorul plății, în care să fie menționate natura încasării și cuantumul acesteia.

sursa: https://ing.ro/lp/popriri